În obiceiurile de Crăciun şi An Nou există elemente ale ritualului creştin, dar şi urme ale riturilor păgâne.
Saturnaliile, care se desfăşurau sub semnul lui Saturn, zeu italic agrar, de obârşie arhaică (poate etruscă), zeu ce era protectorul holdelor şi semănăturilor. Sărbatoarea dura o săptămână, era plină de ospeţe şi bucurie, petrecere şi bună dispoziţie. Sacrificiile de animale în cinstea zeului Saturn, înjunghierea porcilor în prima zi de Saturnalii stă, fără îndoială, la originea obiceiului creştin de a tăia porcul de Ignat. După sacrificii urma ospăţul, se bea şi se manca vârtos. Copiii cutreierau străzile împărţindu-şi daruri, turtele şi colacii fiind nelipsite de la Saturnalii.

Dies Solis Invicti – ziua soarelui neînvins – era sărbătoarea zeului Mithra, care avea loc în ziua de 25 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă. Mithra era un zeu cu origine persană, care în literatura vedică întruchipa soarele. Cultul său a fost răspândit în Imperiul Roman de cohortele de mercenari şi s-a generalizat în secolul al III-lea înainte de Hristos.

Pentru biserica creştină de la începuturi a fost dificil să impună propria sărbătoare a Naşterii Domnului peste o atât de răspândită şi importantă sărbătoare. Încet-încet, însă, ea a fost înlocuită, pe măsură ce Biserica creştea şi se întărea,  în mod special, după anul 391, cand creştinismul a devenit religie de stat în Imperiul Roman. Astfel, o străveche sărbătoare de origine orientală a devenit mai întâi sărbătoare a romanilor, apoi s-a transformat în sărbătoare creştină.

Kalendae Januarii, era sărbătoarea dedicată zeului Ianus cel cu două feţe, una privind înainte, alta – înapoi. Sărbătorit aşa cum spune numele (Kalendae Januarii = prima zi a lunii ianuarie) la 1 ianuarie, ziua sa era încă un prilej de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospeţe, întreceri de care şi festivităţi militare.

Se obişnuia ca în cadru ritualic să se facă prevestiri pentru anul care începea, de asemenea, se făceau vrăji şi farmece.

Crăciunul – ca zi a Naşterii lui Isus – a început să se răspândească şi în Europa după anul 429 d.Hr. când această zi a fost declarată de împaratul Iustinian sărbătoare a Imperiului Roman. Astăzi, sărbătorile de iarnă care ţin două săptămâni (24 decembrie - 6 ianuarie)  s-au suprapus pe Saturnalii (l7-23 decembrie), pe sărbătoarea lui Mithra (25 decembrie) şi pe Kalendae Januarii (1 ianuarie), astfel avem Crăciunul pe 25 decembrie, Anul Nou pe 1 ianuarie şi Boboteaza pe 6 ianuarie; între acestea sărbătorim pe Sf. Nicolae pe 6 decembrie şi avem pe 20 decembrie Ignatul.

Un obicei tradiţional este Pluguşorul care, deşi poartă elemente mai apropiate („C-a venit mai an/Bădiţa Traian”) este şi el asemănător cu ritul zeului soarelui, Mithra; acel soare de care depind semănăturile şi recoltele şi care, dacă n-ar fi invocat, ar face ca roada pământului să fie slabă.

De Anul Nou sunt cunoscute vrăjile, descântecele, farmecele şi ritualurile magice de ghicire a viitorului şi urările pentru anul care începe, ca şi la sărbătoarea zeului Ianus. Cele mai cunoscute superstiţii sunt deja celebrele „punţi”, puse de fetele nemaritate, dar şi masa din prima zi a anului cel nou, masa Sf.Vasile, cu cele patru colţuri marcate sub acoperământ cu: un ban, un cărbune, o oglindă şi o bucată de mămăligă. Tinerii intră şi-şi aleg câte un colţ; se crede că daca alege banul – va fi bogat, mămăliga – va avea belşug, oglinda – va fi frumos şi sănătos, dacă alege colţul cu cărbunele – va fi urât şi rău. Tot la Anul Nou se taie o ceapă în 12 părţi, se sărează şi se pune pe o farfurioară. Se crede că fiecare felie de ceapă arată cum va fi luna respectivă a anului care începe: ploioasă sau secetoasă.

În noaptea Anului Nou, în Ţara Chioarului, fetele ies în ogradă şi numără noua stele şi dacă a noua stea este mai strălucitoare, înseamnă că şi ursitul ei va fi frumos, va fi voinic, apoi o roagă pe stea să i-l aducă.

La miezul nopţii de Anul Nou fetele iau de pe masă colacul ornamentat care se ţine de sărbători, îl pun pe vârful capului, se aşează pe tăietor şi aşteaptă să auda un sunet dintr-o direcţie oarecare. Din ce parte vine sunetul, în acea parte îşi va găsi ursitul.

În Ajunul Anului Nou, feciorii care merg la colindat schimbă porţile unor săteni care s-au certat în cursul anului, determinându-i astfel să vorbească şi să se împace.

În zonele Făgăraş şi Mureş este obiceiul ca de Anul Nou să se pună pe masă 12 farfurii sub care se ascund diferite obiecte. Fete şi feciori sau perechi de fete şi feciori intră pe rând în casă şi întorc fiecare câte o farfurie. Ce se află sub farfurie le arata ursitul(a) sau norocul, dacă se vor căsători: oglinda = mândrie; paharul de ţuică = băutor; pâinea = bogaţie; cărbunele = negru la suflet; sarea = sărăcie; creionul = domn; bani = avuţie. Se face haz de aceste preziceri.

Gaesti Online

Share | |