Datinile şi obiceiurile legate de familie şi idealuri reprezintă credinţe şi mituri străvechi, componente ale culturii noastre tradiţionale. Ideea înnoirii timpului supravieţuieste în calendarul popular, unde "sfinţii" sunt tineri, maturi şi batrâni, după cum s-au împărţit sărbătorile. Cei de la începutul anului sunt tineri (Sfântul Vasile, Dragobete, Sângiorz), la mijlocul anului sunt maturi (Sfântul Ilie, Sfânta Maria), iar ultimii sărbătoriţi sunt, fără exceptie, batrâni (Moş Nicolae, Moş Ajun, Moş Crăciun).

Pluguşorul - Urare tradiţională la români în preajma Anului Nou, Pluguşorul a păstrat scenariul ritualic al unei invocări magice cu substrat agrar. El este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. Textul Pluguşorului şi-a pierdut astăzi caracterul de incantaţie magică.Recitată într-un ritm vioi, urarea devine tot mai veselă, mai optimistă, pe masură ce se apropie de sfârşit.

Sfântul Vasile cel Mare - Prima zi a Anului Nou este patronată de Sfântul Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare (n. 330, Cezareea, Cappadocia - † 1 ianuarie 379, Cezareea Cappadocia). A fost un arhiepiscop din secolul al IV-lea şi unul din cei patru doctori răsăriteni ai Bisericii, alături de Grigore de Nazianz (Teologul) şi Ioan Gură de Aur.

Plugul mare sau "Plugul Flăcăilor" (31 decembrie) - În seara de Anul Nou, după lăsarea întunericului, pornesc să colinde adulţii, formând aşa-numitele cete ale Plugului mare. Ceata Plugului mare este însoţită adesea de muzicanţi, care merg pe lângă Plugul tras de boi sau cai. Fascinante sunt, alături de mersul legănat al cortegiului, portul popular bogat ornamentat, de mare sărbătoare. Se poartă cămăşi brodate, iţari albi, brâie roşii şi chimire, cizme, pieptare, sumane sau cojoace. Căciulile negre sau brumarii de astrahan au „zgărduţe de mărgele şi stelbe de iederă cu busuioc“, însemne ale rangului deţinut pe durata ceremonialului. Bătrânii povestesc că fetele care fură aceste fire de busuioc vor avea noroc tot anul. Elementul care separă Pluguşorul de Plugul Flăcăilor este însuşi plugul. Pus pe roţi şi împodobit cu brazi decoraţi cu panglici colorate, ciucuri, covrigi şi mere roşii, având în vârf un ştergar brodat, acesta conferă ritualului un statut special. El este tras de două pâna la patru perechi de boi sau de cai. Odată intraţi în curţile gospodarilor, vătaful, adică şeful cetei, începe să recite Pluguşorul, acompaniat de sunetele buhaiului şi ale fluierului. La final, flăcăii trag brazda cu plugul în mijlocul curţii, în semn de belşug. Acest obicei îşi are rădăcinile în străvechea credinţă dacică a perpetuării vieţii, a noului început.

Jocurile cu măşti (25 decembrie - 7 ianuarie) - La originea sa se află mentalitatea arhaică, precreştină, de sorginte geto-dacă, ce presupune existenţa unor cumpene în viaţa oamenilor ori în curgerea timpului, determinate de lupta dintre bine şi rău din univers. Pentru a te proteja de spiritele malefice, singura soluţie ar reprezenta-o folosirea măştilor. Cum punctul culminant al acestui maniheism dogmatic îl repezenta trecerea de la un an la altul, dacii foloseau măştile numai pe durata a 12 zile sacre, atunci când se credea că o lume moare şi o alta se naşte. Creştinismul a asociat acest interval cu perioada dintre Crăciun si Bobotează, conservând riturile de protecţie. De secole întregi, "Capra", "Ursul" ori "Căluţii" se bucură de o mare popularitate în rândurile românilor de pretutindeni. Există, însă, alături de aceste personaje principale, adevarate alaiuri formate din „ţigani“, „moşi“, „babe“, „unchieşi“, „jidani“, „turci“, „ţapi“, „bădărani“ şi alţii, creaţi în funcţie de imaginaţie şi posibilităţi. La cumpăna dintre ani, vatra satului se redimensionează, proiectându-se în sacralitate. În această noapte, oamenii nu au voie să doarmă, pentru că se celebrează sărbătoarea „tuturor nebuniilor“, când se instaurează „legea armoniei universale“.

Capra - Denumită "Brezaie" în Muntenia, "Cerb" în Bucovina şi "Ţurcă" în Transilvania, sărbătoarea "Caprei" poartă şi ea simboluri arhaice ale fertilităţii şi fecundităţii. Originile sale sunt încă necunoscute, fiind plasate de unii specialişti fie în lumea dacică, fie în cea greacă sau orientală. Se povesteşte chiar că, în Tibet, capra era considerată mesagerul divin, ce aducea rodnicia si belşugul. În sărbătorile numite dyonissiace, bacantele se îmbrăcau în pieile iezilor sacrificaţi pentru a dobândi vitalitatea, virilitatea şi exuberanţa acestui animal. La moldoveni, capra este o mască al cărei cap este cioplit din lemn, cu maxilarul inferior mobil, pentru a „clămpăni“, şi acoperit cu blană de ied sau iepure. Coarnele sunt fie din lemn, fie de capră sau cerb, şi susţin mărgelele şi basmalele fetelor, panglici şi ciucuri, beteală, iederă, busuioc etc. Corpul „animalului“ este făcut din pânză sau covoare. de care se cos cordele din pânză sau hârtie colorată. „Capra“ a devenit, practic, un spectacol de pantomimă, ce reprezintă moartea şi reînvierea animalului. Purtătorul acestei măşti dansează frenetic în fiecare casă colindată.

Ursul - Acest cult era răspândit în comunităţile geto-dace, numele zeului suprem, Zamolxis, fiind legat de blana acestui animal. Legendele româneşti învestesc ursul cu virtuţi de protector, terapeutice şi meteorologice. Sensul acestui joc cu măşti simbolizează moartea şi reînvierea naturii. Masca este manufacturată din blana şi capul animalului, sau blană de oaie. De obicei, cortegiul care însoţeste "Ursul" este condus de un "ursar", care îndeamnă "animalul" la dans în ritmul tobelor.

Căluţii - În acest joc ritualic este subliniată prestanţa călăreţului, simbol al tinereţii veşnice. Un grup de tineri, înveşmântaţi în „Căluţi“ dansează cu frenezie şi graţie, exprimând legătura sacră dintre om şi animalul care i-a stat aproape şi l-a slujit cu sârguinţă din cele mai vechi timpuri. Flăcăii în roluri de „Căluti“ sunt îmbrăcaţi, de obicei, în costume populare specifice zonei. Capul măştilor, decorat cu un harnaşament din curele de piele sau din brâie ţesute, este sculptat în lemn şi acoperit cu pânza roşie. El se fixează între două bucăţi de lemn, peste care se pun covoare.
Sorcova (1 ianurie)

De Sf. Vasile copiii merg cu Sorcova şi Semănatul pe la rude şi vecini, pentru a le ura sănătate şi belşug în noul an. Sorcova, odinioară din ramuri înflorite, puse la înmugurit de Sf. Andrei şi împodobite cu ciucuri roşii, este astăzi facută din flori artificiale din hârtie colorată, agăţate pe o vergea de lemn. Acest obicei îşi are originea, după toate probabilităţile, în lumea romană, latinii adresându-şi de Anul Nou urări de sănătate şi belşug, cu ajutorul unei crengi de laur. După ce şi-au încheiat prestaţia, sorcovitorii sunt înlocuiţi de semănători, baieţi si fetiţe cu trăistuţe cu grâu, porumb, fasole etc. Aceştia încep să arunce boabele prin casă pentru a aduce belşug.

Lăsarea crucii la apă (7 ianuarie) - De Bobotează, după oficierea slujbei religioase la biserică, se merge în procesiune la „sfinţirea apelor“. Preotul aruncă crucea în apa îngheţată şi un bărbat tânar trebuie să se arunce să o scoată. Aceasta este o onoare deosebită şi conferă temerarului o poziţie privilegiată în cadrul comunităţii. Acest obicei îşi găseşte rădăcinile în unele culte ale purificării din vremea geto-dacilor. In Evul Mediu, la acest ceremonial obişnuia să asiste însuşi Domnul Ţării.

Gaesti Online

Share | |