Fiind prima zi de vacanţă, mi-am permis să îmi amân ora de trezire până pe la 11. Nu apuc să mă trezesc bine, că zăresc din culcuşul meu, pe fereastră caţiva fulgi rătăciţi de zăpadă. Imediat, imaginaţia mi-a fugit undeva în trecut, pe vremea când aveam doar vreo opt ani şi imi petreceam vacanţele la bunici. Am ramas ascunsă sub plapuma gea, rememorând zilele de iarnă ale copilăriei mele, când ningea de dimineaţă până seara, cu nişte fulgi mari ce în câteva ore acopereau tot în calea lor.  Între timp cred că am adormit, iar totul s-a petrecut în vis... Se făcea că eram încă un copil şi mergeam cu toţi copiii la derdeluş, care mai de care cu săniuţe mai colorate sau improvizaţii utile.
Şi aşa am petrecut mult timp, nu ştiu cât, că a venit mama să mă trezească, având în mână o cană mare de lapte cu cacao, aşa cum îmi aducea când eram mică. S-a potrivit pefect cu visul meu. De fapt venise să-mi arate ce frumos ninge. Nu trecuse mult timp de când am observat fulgii nehotărâţi, prin urmare nu ninsese suficent cât sa semene peisajul din faţa blocului cu cel din vis, aşa că am închis ochii, în speranţa că visul va reveni...

Oana Alexandra Georgescu