Mă trezesc în dimineaţa primei zile de vacanţă. Nimic special. O zi ca oricare alta, slab însorită, dar friguroasă... Acelaşi peisaj. Asta până la apariţia primilor fulgi de zapadă, moment în care am simţit, în sfârşit, că este într-adevăr iarnă, că vacanţa mea poate sa înceapă.
Cred că a fost o vacanţă generoasă cu ambele "tabere" - profesori şi elevi - o pauză în care am putut trage aer în piept după o perioadă mai grea, fără să ne gândim la ziua de mâine.
Odată cu primii fulgi de zăpadă, parcă totul capătă o "nuanţă" de basm, iar peisajele îmbracă haina desprinsă parcă din poveşti. Personal le numesc peisaje bacoviene, iar cine ştie, cunoaşte.
Ajung la marea sărbătoare specifică acestei perioade - Crăciunul - zi în care toţi sunt alături de cei dragi, împodobind "mirificul" brăduleţ cu două-trei crenguţe (bine dacă sunt şi alea). Este o zi în care toţi se cred mai buni, mai darnici... Dar nu este nicio problema, nu durează mult. Trece până a doua zi de Craciun. Este doar "febra" tradiţională, specifică acestei perioade, că doar ne uităm la atâtea filme americane, trebuia să învăţăm şi noi ceva bun.
Şi dacă ziua de Crăciun se petrece în sânul familiei, seara are loc petrecerea in grupul prietenilor, unde... "tineretul din ziua de azi îşi face de cap", cum se spune din stramoşi...

În sfârşit, seara de Revelion, marea seară mult aşteptată. Din punctul meu de vedere este şi cea mai importantă, deoarece este noaptea în care laşi anul respectiv în urmă, cu tot ce a fost şi începi altul, cu alte gânduri, planuri şi idei.

A... nu vreau să uit să menţionez că minunatele ambulanţe auzite în aceste două zile, de Crăciun şi de Anul Nou, au şi ele farmecul lor. Musai trebuie să ne amintească de faptul că aproape toţi trăiesc cu impresia că trebuie să se cinstească în aceste seri cât pentru tot anul, că doar "aşa-i românul!"...